marți, iunie 30

Pedro Martínez revine la Kalise Gran Canaria





Kalise Gran Canaria a anunţat ieri semnarea contractului pe doua sezoane cu catalanul Pedro Martínez pentru a antrena echipa insulara. În acest fel, Martinez va reveni la comanda unei echipe la care a mai fost între 2002 şi 2005, obiectivul gruparii galbene este de a face un pas mai aproape de marile cluburi ale ACB-ului. Barcelonezul de 48 ani s-a declarat "foarte emoţionat" pentru aceasta revenire si pentru intalâlnirea cu echipa din Centro Insular De Deportes. "Mi s-a dat o oportunitate istorică de a reveni la un club în care m-am simtit foarte confortabil, şi nu de mult timp mă gândesc la ea", a spus el. Martinez, care în ultimul an a antrenat pe Cajasol, a recunoscut că a fost "o prioritate" pentru el sa revina la Kalise şi s-a angajat sa depuna efort şi dăruire pentru ca acest club sa progreseze, in ciuda unor constrângeri financiare. "Voi face tot ce se poate pentru a duce clubul pe locul pe care-l merită şi pentru toti cei care au incredere in mine, pentru a nu-i dezamăgi", a spus noul antrenor. In trecut, Martínez a antrenat Manresa(1990-94), Joventut (94-95), Salamanca(1995-96), Covirán Sierra Nevada(1997- 98), Menorca(1999-2000), Tenerife(2001-02),Gran Canaria(2002-05), TAU Ceramica(2005), Estudiantes(2006-2007), Askvayu Girona(2007-08) si Cajasol(2008-09).
Pedro Martinez il inlocuieste pe un alt barcelonez, Salva Maldonado, antrenor la Kalise din 2005, cand a preluat echipa de la ... acelasi Pedro Martinez. De fapt, timp de 3 sezoane, Maldonado a fost asistentul(antrenor secund) lui Martinez la Manresa(1991-94) !!



In alta ordine de idei, Gran Canaria a prelungit contractul lui Melvin Sanders, nord- americanul cu pasaport gergian va continua alaturi de galbeni si in sezonul 2009/10. Directorul sportiv al CB Gran Canaria, Himar Ojeda, recunoaşte că "Suntem foarte multumiti de prelungirea contractului lui Melvin Sanders, noi credem că acesta este un jucator care a facut mare performanţă acest sezon şi credem că ne va ajuta în continuare". In sezonul 2008-09 al ACB, Sanders a jucat in medie 22minute, 10 puncte, procentaje de 52%la 2 pct, 34% la 3 pct, 80% la libere, 3 recuperari, 1 assist in 32 meciuri.





Kalise Gran Canaria a reusit anul trecut calificare in play-off(pe locul 6), dar a pierdut in sferturi dupa o senzationala victorie la Malaga(96-90) si 2 infrangeri(68-70 la Gran Canaria si 57-88 la Malaga) in fata lui Unicaja. In Eurocup, gruparea galbena a terminat pe ultimul loc al grupei E(Azovmash, Lietuvos Rytas, ASVEL, Kalise) din sezonul regulat cu 2 victorii si 4 infrangeri.

Garbajosa la Real Madrid ???


Jorge Garbajosa admite la TV spaniolă ca Real Madrid a arătat interes fata de el. "Logic, Real Madrid este o onoare pentru mine şi pentru orice alt jucator. Sunt încă sub contract, astfel încât orice club interesat de mine trebuie sa ajunga la un acord in primul rand cu Khimki, nu sta in puterea mea sa hotaresc." a declarat Garbajosa.


"Garbo" a început cariera pentru Taugres, mai târziu cunoscuta sub numele de TAU Ceramica, jucand pentru basci intre 1995-2000. Alaturi de acestia a castigat o cupa a Spaniei in sezonul 1998/99.
Dupa aceea a trecut in Italia jucand patru sezoane pentru Benetton Treviso(2000-2004).Sub comanda lui Piero Bucchi(2000-01), Mike D'Antoni(2001-02) si Ettore Mesina(2002-05), acesta a castigat două Cupe a Italiei, două supercupe şi două campionate avand medie de 13.8 puncte, 6.7 recuperari şi 2.85 interceptii. In 2002-2003 a fost echipa All- star Euroleague si numit jucatorul anului de eurobasket.com.
Dupa aceea, Garbajosa s-a reintors in Spania si a jucat două sezoane (2004-2006) pentru Unicaja Malaga, ajutându-i să câştige ACB(2005-06) si cupa Spaniei(2004-05). El a fost în top 15 la marcatori (14,9 puncte pe meci) şi recuperatori(6,9 recuperari pe meci) în sezonul 2005-06 al Euroleague, şi cu medie excelente de 13.3 puncte şi 6.4 recuperari în 42 meciuri, 55% de la 2 pct şi 81% de la libere. Garbajosa fost, de asemenea, MVP Cupei Spaniei(2005) şi al ACB(2006). În general, în 11 sezoane cu cele trei cluburi, Garbajosa au avut o medie de 10.4 puncte, 5.2 recuperari si 1.4 interceptii în 362 meciuri, şi medie de 13puncte, 6.3 recuperari si 1.8 interceptii în 105 meciuri al Eurligii.
In iulie 2006, Toronto Raptors a semnat oficial cu spaniolul un contract de 12 milioane de dolari pe 3 ani, purtand tricoul no.15 purtat de fostul star al dinozaurilor, Vince Carter. In martie 2007, Garbajosa a suferit o accidentare grava, în timpul unui sezon regulat impotriva Boston Celtics, si lipsind şase luni de pe parchet, el a ratat restul sezonului si play-off-ul. La Toronto Raptors a avut o medie de 8.5 puncte şi 4.9 recuperari in 67 meciuri din debutul sezonului. În iunie 2008, Raptors si Garbajosa au incetat de comun acord intelegerea si "Garbo" a revenit in Europa.
Astfel, Garbajosa a semnat un contract de 6 milioane de euro pe doi ani cu echipa din SuperLeague rusa, Khimki Moscow Region, oferindu-i una dintre cele mai mari contracte din Europa. In sezonul 2008-09, Khimky a pierdut 2 finale:Eurocup, invinsa de Lietuvos Rytas(74-80) si Superleague Rusa, invinsa de CSKA(3-1 la general)
Cu nationala Spaniei are numeroase medalii: aur la Campionatul Mondial(Japan2006), argint la Olimpiada(Beijing2008), argint la Eurobasket 2003 si 2007, bronz la Eurobasket2001.
Daca va reusi sau nu gruparea blanco sa incorporeze un asa mare jucator ramane de vazut. Ar fi o mare lovitura de imagine, dupa aducerea lui Mesina, cu care de altfel spaniolul s-a inteles excelent la Treviso si cu care a castigat numeroase trofee. Cert este ca, datorita crizei economice, echipele rusesti si-au redus drastic bugetele, iar marii jucatori cauta alte oportunitati de a-si continua cariera.

luni, iunie 29

Real Madrid prelungeste contractele lui Llull si Van Den Spiegel




Real Madrid a folosit optiunea de a prelungi contractul lui Sergio Llull pentru încă două sezoane, astfel ca, conducatorul de joc de 21 ani si va rămâne până la sfârşitul sezonul 2010/11 la gruparea blanco. Sergio Llull a progresat in acest sezon si a devenit un pilon de baza al echipei. In aceasta vara, tanarul spaniol de 1.76m a fost draftat la pozitia 34 de catre Denver Nuggets si de asemenea si alte echipe din NBA l-au dorit. In ultimul sezon al ACB, Llull a jucat 32meciuri, in medie 22min, 9pct, 3assist,2 recuperari, procentaje de 50% la 2 pct, 37% la 3 pct, 82% la libere, in timp ce in Euroleague a reusit medii de 19min, 6.9pct, procentaje de 56.8% la 2pct, 38% la 3pct, 92.6% la libere, 1.1 recuperari, 2.2assist in 19 meciuri.




Clubul a semnat de asemenea un nou contract cu Tomas Van den Spiegel(2.14m, C- 30ani) pentru inca un sezon, cu opţiune de prelungire a contractului pe alte sezoane. Belgianul s-a mutat la gruparea blanco in decembrie2008 si a avut o comportare onorabila in acest sezon:In Eurleague în medie 6.1 puncte şi 3,6 recuperari în 12 meciuri, in ACB, 5.4 puncte şi 3.4 recuperari. Van den Spiegel este considerată a fi unul dintre cei mai buni in defensiva centrii din Europa. El va lucra cu fostul sau antrenor de la CSKA Moscow, italianul Ettore Mesina.

duminică, iunie 28

Cum isi petrec jucatorii lui Barcelona vacanta?


După castigarea titlului in ACB jucatorii lui Regal FC Barcelona se bucura si ei de bine meritata vacanta.
Soarele şi plaja par a fi cel mai râvnite în rândul jucătorilor, care au facut diverse declaratii despre felul in care isi vor petrece vacantele.
Astfel, Gianluca Basile isi va petrece vacanta in Sardinia, acolo unde are o casa de aproximativ cinci ani, considerand ca e locul ideal de a se odihni, dupa un sezon obositor, cu soţia şi cele trei fiice.
Jordi Trias va fi pentru cateva zile la Girona, orasul său natal alaturi de prietena lui, Anna si dupa aceea cei doi se vor bucura de vacanta pe plaja insulei Formentera care face parte din Insulele Baleare . În acelaşi arhipelag, dar într-o altă insulă se va odihni "La Bomba" Navarro. El a ales sa se relaxeze in Ibiza împreună cu familia lui. Conform site-ului clubului catalan, el a vizitat de asemenea Galicia şi Andorra.
La rândul său, Luboš Barton, care este în convalescenţă după accidentare, a trebuit să rămână în Barcelona. După această perioadă, va calatori în Cehia pentru a-si vizita familia.
Si Sasha Lakovic este in vacanta. Dupa vizita acasa la familia la Ljubljana , acesta are planuri de a pleca în vacanţă in Turcia.
Andersen va calatori mai multe mile , dorind sa-si vada familia în Australia, dupa care va petrece câteva zile în Italia.
În cele din urmă, Fran Vazquez va petrece vacanta in Malaga.

Panathinaikos, spirit si atmosfera

A se vedea, auzi si simti tremurul salii! Bucuraţi-vă de aceste imagini! E un live extraordinar nu doar un simplu video! Fanii lui Panathinaikos cânta acest superb cântec meci de meci la OAKA ARENA,sala de baschet a clubului elen...probabil cel mai frumos public din Europa si poate si din lume...



Traducere aproximativa a cantecului: Este o iarba magica, da-mi un pic sa gust, la visul de a tipa PAO până la Dumnezeu: Panatha meu, te iubesc, la fel ca heroina, la fel ca un drog puternic, la fel ca haşişul, LSD, pentru tine PAO toata lumea este drogata, (sau: PAO întreaga lume, este ridicat pe tine), în întreaga lume. My Panatha, Panatha meu, te iubesc, te iubesc, oriunde s-ar putea să joace, nu voi urmaţi, eu te urmeze pe tine, PAO aici, aici PAO, PAO acolo, PAO acolo, oriunde s-ar putea să joace, vom fi mereu împreună, întotdeauna împreună. ...

sâmbătă, iunie 27

LAUREATELE SEZONULUI 2008-2009


Iata campioanele nationale din Europa

Andorra: AndBanc
Adzerbaidjan: “Araz” Nakhchivan City – “Gala” Baku 3:2
Austria: Kraftwerk Wels - Gmunden 3-1 (MVP: Ricky Moore)
Belarus: Minsk 2006 - Vitalyur 3-0
Belgia: Charleroi - Mons 3-0 (MVP: Matt Walsh)
Bosnia-Herzegovina: Siroki - Bosna Sarajevo 2-0
Bulgaria: Lukoil - Cherno More 3-1 (Season MVP: Marcus Hall)
Croatia: Cibona - Zadar 3-1
Cipru: APOEL Nicosia - Keravnos 3-1
Cehia: Republic: Nymburk - Geofin 4-0
Danemarca: Bakken Bears - Svendborg Rabbits 4-3 (Season MVP: Bonell Colas)
Elvetia: Vacallo - Lugano 3-0
Estonia: Kalev/Cramo - Tartu Rock 4-2
Finlanda: Namika Lahti - Kataja 3-0 (MVP: Vesa Mäkäläinen)
Franta: ASVEL - Orléans 1-0
Macedonia: Fersped Rabotnicki - Feni Industrija 4-2
Germania: EWE Baskets Oldenburg - Telekom Baskets Bonn 3-2 (MVP: Rickey Paulding)
Grecia: Panathinaikos - Olympiacos 3-1 (MVP: Vassilis Spanoulis)
Olanda: EclipseJet/MyGuide Amsterdam - Eiffel Towers 4-3
Ungaria: Atomeromu - PVSK Panthers Pecs 3-0
Islanda: KR Reykjavik - Grindavik 3-2 (Playoff MVP: Jon Stefansson)
Irlanda: UCC Demons - DART Killester 1-0 (MVP: Colin O’Reilly)
Israel: Maccabi Tel Aviv - Maccabi Haifa 1-0 (MVP: Carlos Arroyo)
Italia: Montepaschi Siena - Armani Jeans Milano 4-0 (MVP: Terrell McIntyre)

Kosovo: Sigal Prishtina - Bashkimi 3-2
Letonia: Ventspils - Barons/LMT 4-3
Lituania: Lietuvos Rytas - Zalgiris Kaunas 4-1 (MVP: Chuck Eidson)

Luxemburg: AB Contern - Musel Pikes 2-1 (MVP: Brandon Gary)
Malta: BUPA Luxol - Compleet IS Athleta 2-0
Marea Britanie: Newcastle Eagles - Everton Tigers 1-0
Moldova: UASM - ASEM
Muntenegru: Buducnost Podgorica - Primorje 3-0
Norvegia: Ulriken - Tromso 3-2
Polonia: Prokom Sopot - Turow Zgorzelec 4-1 (MVP: Qyntel Woods)
Portugalia: Benfica - Ovarense 4-0
Romania: Asesoft Ploiesti - Elba Timisoara 3-0
Rusia: CSKA Moscow - Khimky Moscow 3-1
San Marino: Basket 2000
Scotia: Edinburgh Kings
Serbia: Partizan Belgrad - Steaua Rosie Belgrad 3-2 (MVP: Novica Velickovic)
Slovacia: Nitra - Pezinok 3-2
Slovenia: Union Olimpija - Helios Domzale 3-0
Spania: Regal FC Barcelona - TAU Ceramica Vitoria 3-1 (MVP: Juan Carlos Navarro)

Suedia: Sundsvall Dragons - Solna Vikings 4-3 (MVP: Lesli Mythil)
Turcia: Efes Pilsen - Fenerbahce Ülker 4-2 (MVP: Bootsy Thornton)
Ucraina: Azovmash Mariupol - BC Donetsk 3-0


EUROLEAGUE 2008-2009: 1.PANATHINAIKOS ATENA; 2. CSKA MOSKOW; 3. REGAL F. C. BARCELONA; 4. OLYMPIACOS PIREU

Eurocup 2008-2009: 1. Lietuvos Rytas; 2. Khimky Moscow; 3-4. Hemofarm Vrsac, Iubertia Bilbao

EuroChallenge 2008-2009:  Virtus Bologna- Cholet Basket  77-75

Liga Adriatică: Partizan Belgrad - Cibona Zagreb 63-49
Liga Baltică: Lietuvos Rytas - Zalgiris Kaunas 97-74
Liga Balcanică: Rilski Sportist - Fersped Rabotnicki 84-77
CEBL: Albacomp Szekesfehervar - Elba Timişoara 92-66

vineri, iunie 26

Turcia B la Med Games !!!

Selecţionata B a Turciei a plecat in Italia pentru Med Games, care va avea loc la Pescara(26iunie- 5 iulie 2009), fiind in grupa cu Italia, Libia, Albania si Muntenegru. Iata componenta lotului:
Staff:
Manager : Celal Arisan (TBF )
Antrenor: Alaaddin Yakan (Trabzonspor )
Asst. Antrenor: Hasan Ozmeric (Casa TED Ankara Klj. )
Asst. Antrenor: Serdar Apaydin ( Fenerbahce Ulker )
Masor : Suat Kuruay (TBF )
Referee : Murat Biricik (TBF )


Jucatori:
Fatih Solak (213-C, 29 ani) (Aliaga Petkim )
Erkan Veyseloglu (200-F, 26 ani), Yunus Cankaya (199-F, 24 ani) (Banvit )
Baris Hersek (204-F/C, 21 ani)(Darussafaka Cooper Tires )
Hakan Demirel (192-G, 24 ani) (Erdemir )
Cemal Nalga (208-C, 22 ani) (Galatasaray Cafe Crown )
Mutlu Demir (210-C, 22 ani) (Mutlu Aku Selcuk Uni. )
Can Altintig (195-G, 22 ani), Cihat Sahin (203-F, 26 ani) (Tofas )
Mutlu Akpinar (203-C/F-83) (Turk Telekom)
Engin Atsur (194-G, 25 ani), Sinan Guler (193-G, 26 ani) (Efes Pilsen)

Lavrinovic semneaza cu Real Madrid !!!








Ziarul spaniol Marca anunta ca puternicul Darjus Lavrinovic este aproape de a semna un contract cu Real Madrid. Ettore Messina doreste un jucător care are calitati similare cu Matjaz Smodis, pe care l-a avut elev la CSKA Moscova, şi datorita preciziei exceptionale pe care lituanianul a are din spatele semicercului de 6.25m. Ultimul sezon l-a gasit pe Darjus Lavrinovic jucand cu Dynamo Moscova. Din pacate, fosta sa echipa a dezamagit atat in Superleague rusa, unde a fost eliminata in sferturile ply-off-ului de Spartak St. Petersburg(75-88 si 68-73)cat si Eurocup, eliminata in sferturile Final- Eight-ului de Hemofarm Vrsac(85-93), desi erau considerati mari favoriti la castigarea celei de-a doua competitii europene, dupa Euroleague. Ca toate echipele din Rusia, Dynamo a fost lovita si  ea de criza economica şi nu a mai putut plăti salariile lor de jucatori. Marii jucatori ai lui Dynamo(Hansen, Price, Pargo, Lavrinovic) si antrenorul acestora, David Blatt se orienteaza spre alte campionatele, unde chiar daca este criza peste tot, se resimte mai putin. de altfel Blatt nu l-a folosit pe lituanianul de 2.12 si 30 ani decat 16 minute pe meci,in acest timp avand medii de 8.2 puncte şi 4.2 recuperari. El ar trebui să semneze un contract cu puternica grupare spaniolă dupa vizita medicala. Montepaschi Siena si Maccabi Tel Aviv au fost si ele interesate de Darjus Lavrinovic dar in cel din urma el a ales să semneze cu ambiţiosa Real Madrid.

miercuri, iunie 24

Muntenegru la CE U-20 si Med Games

Echipa naţională a Muntenegrului s-a reunit pe 3 iunie la Cetinje pentru a face teste fizice si primul antrenament. Acestia se pregătesc pentru Mediterranean Games, care va avea loc la Pescara, precum şi pentru Campionatul European U-20 din Grecia. Antrenorul Dejan Radonjic a propus 18jucatori, din care vor ramane doar 12. Cei mai buni jucatori sunt Sead Sehovic, Filip Barovic and Nikola Vucevic. Lotul este urmatorul:
PG Petar Stojanovic (185, 1990, Lovcen Cetinje)
PG Nikola Lalic (188, 1989, Lovcen Cetinje)
PG Nebojsa Jovovic (180, 1989, Danilovgrad)
G Nikola Djokovic (191, 1989, Ibon)
SG Nikola Ivanovic (192, 1989, Lovcen)
SG Milorad Sutulovic (197, 1990, Olimpija Ljubljana SLO)
SG Milos Savovic (195, 1989, Lovcen)
SG Vladimir Mihailovic (193, 1990, Mornar)
SG Filip Patkovic (197, 1990, Podgorica)
SG/SF Sead Sehovic (201, 1989, Buducnost)
SF Slobodan Miljanic (1990, Primorje)
SF Stefan Knezevic (202, 1989, Vojvodina SRB 2)
PF Igor Lutresek (203, 1989, Lovcen)
F Filip Barovic (206, 1990, Buducnost)
PF/C Nikola Vucevic (208, 1990, University South California NCAA)
C Milos Lopicic (214, 1990, Lovcen)
PF/C Marko Ljujic (205, 1990, Buducnost)
C Radoje Vujosevic (210, 1989, Mornar)
După primul antrenament, Dejan Radonjic a fost mulţumit de ceea a văzut. Chiar dacă echipa este complet noua fata de echipa participanta in Letonia ultimul an, Dejan Radonjic încă mai crede că a făcut bine alegerile. El crede că el va fi capabil să scoata maximul din acesti jucători şi va incerca sa scoata un bun rezultat la Pescara2009. Odată cu antrenamentele, este de asteptat si catva meciuri amicale in compania Croatiei U20 si Rusiei U20. De asemenea, Med Games va fi util pentru a evalua cât de departe a progresat echipa, in asteptarea campionatului european U20 din Greciaa. Muntenegru va juca impotriva Albaniei,Turciei şi Libiei la Med Games.
La campionatul euroean U20, muntenegrenii vor juca impotriva puternicelor Lituania, Turcia şi Israel.Totuşi Dejan Radonjic consideră că, dacă echipa lui ajunge la forma optimă ei, va fi un adversar tare pentru orice alta echipa. De aceea, el speră să ia ajunga la forma maxima in timpul competitiei din Grecia.

Nationala Greciei pentru Med Games

Nationala Greciei care va participa Mediterrannean Games(Med Games) a fost anunţata oficial acum scateva saptamani in urma. Din lot fac parte 4 jucători de la Marousi Costa Cafe, recent medaliati cu bronz la ultima editie a ligii profesioniste a Greciei, HEBA dar si un jucator din A2( a 2a liga greaca) (Nikos Papanikolaou- Ilysiakos). Echipa care se pregateste de o saptamana la Biella, Italia este urmatoarea:
Fanis Koumpouras (185-G, 26 ani) - Costa Cafe Marousi
Dimitrios Kalaitzidis (198-F/G, 24 ani) - Panellinios Athens
Dimitris Karadolamis (204-F, 22 ani) - PAOK Marfin Salonic
Alexis Kiritsis (198-G, 27 ani) - PAOK Marfin Salonic
Gaios Skordilis (206-C, 22 ani) - Aris Salonic
Petros Noeas (204-F, 22 ani) - Costa Cafe Marousi
Ian Vougioukas (212-C/F, 24 ani ) - Olympiakos Pireu
Nikolaos Papanikolaou (210-F, 24 ani) - Ilysiakos Atena
Stavros Toutziarakis (210-C, 22 ani) - Costa Cafe Marousi
Dimitrios Mavroeidis (208-C-85) of Costa Cafe Marousi
Dimitrios Lolas (203-F, 23 ani) - Kavala/Panorama
Igor Milosevic (193-G, 23 ani) - Olympiakos Pireu
Antrenor : Giannis Giannopoulos
Assistant Coach: Nikos Siragakis

Castigatoare a Mediterranean Games in 1979 si finalista in 1991, 2001, 2005, Grecia vine la aceasta competitie cu o echipa B din care lipsesc vedetele Papaloukas & co. Insa in orice competitie la care participa, Grecia doreste sa o castige.

marți, iunie 23

S-au stabilit participantele la Euroleague 2009-10 !!!

La reuniunea Euroleague Commercial Assets Shareholders Board de la Barcelona de ieri s-a hotarat lista de echipe participante în sezonul 2009-10 . Sunt 13 echipe pe termen lung cu un Licenţe A, 8 echipe cu un an licenţe B  şi 8 echipe pentru tur preliminar( doar două echipe  se vor califica mai departe pentru sezonul regulat).

În cadrul acestei şedinţe, membrii consiliului au fost de asemenea instintati cu privire la negocierile în curs pentru următorul sezon cu televiziunile doritoare a transmite acest spectacol baschetbalistic  şi au aprobat criteriile de calificare pentru ultimele doua locuri pentru sezonul regulat. 

SEZONUL REGULAT :

LICENTA A:

  • Panathinaikos (campioana), Olympiacos(vicecampioana)- Grecia
  • Maccabi Tel Aviv (campioana)- Israel
  • Montepaschi Siena (campioana), Lottomatica Roma (Semifinalista)- Italia
  • Zalgiris Vilnius(vicecampioana)- Lituania
  • CSKA Moscow(campioana)- Rusia
  • Regal F.C. Barcelona (campioana), TAU  Ceramica Vitoria (vicecampioana), Real Madrid (semifinalista), Unicaja Malaga (semifinalista)- Spania
  • Efes Pilsen (campioana), Fenerbahce Ulker(vicecampioana)- Turcia

LICENTE B

  • Cibona Zagreb (campioana)- Croatia
  • Asvel (campioana)- Franta
  • Bonn sau Oldenburg (campioana)- Germania
  • Armani Jeans Milano (vicecampioana) -Italia 
  • Lietuvos Rytas (campioana, castigatoare Eurocup)- Lituania
  • Asseco Prokom (campioana) - Polonia
  • Partizan Belgrad(campioana)- Serbia
  • Olimpija Ljubliana(campioana)- Slovenia

Khimki  Moscova( vicecampioana)- Rusia Wild Card 

Calificata din tur preliminar

Calificata din tur preliminar  

  

Tur preliminar
ALBA Berlin (semifinalista)-  Germania WILD CARD
Orleans (vicecampioana)- Franta
Benetton (semifinalista)- Italia
Maroussi Atena (locul 3) - Grecia
Spirou Charleroi (campioana)- Belgia
Ventspils (campioana)- Letonia
Azovmash Mariupol (campioana)- Ucraina
Le Mans (semifinalista)- Franta WILD CARD

Rusia preseaza Euroleague pentru un al doilea loc direct in sezonul regulat


In board-ul executiv al Euroleague care are loc zilele acestea la Barcelona,Rusia a insistat la Euroleague pentru calificarea directa a lui Khimki Moscow in sezonul regulat, fara a mai fi nevoit sa joace un tur preliminar asa cum s-a stabilit initial.Deşi un al doilea loc în Euroleague a fost garantat pentru Rusia, dupa alte discutii si propuneri din partea altor tari implicate in fenomen, s-a ajuns la hotararea ca în acest an Khimki sa fie nevoita să joace două runde de calificare pentru a participa la sezonul regulat.

Director General al lui CSKA, Andrei Vatutin a declarat despre întâlnire: "În ciuda tuturor dificultăţilor vom continua să lucram pentru a obţine cel de-al doilea loc pentru Rusia, în sezonul regulat. Suntem aproape de o hotarare oficiala. Este important pentru noi să fie si BC Khimki invitata direct in Euroleague deoarece a jucat este finala in Eurocup. Acest lucru se va întâmpla în cazul aprobarii propunerilor noastre de catre conducere. Aş dori să menţionez de asemenea, că gazda Final Four din sezonul 2009-2010 este încă necunoscut - ar trebui să fie cunoscuta chiar înainte de a trage la sorti grupele sezonului regulat. Ştim doar datele - 7-9 mai. Turneul de calificare va începe pe 29 septembrie,  sezonul regulat- 21-22 octombrie. " 

In alta ordine de idei, Khimki Moscova a semnat cu fostul component al lui Cibona Zagreb, Earl Calloway. Americanul a fost liderul gruparii croate in acest sezon, în special în Euroleague unde a excelat cu medie de 12.6 puncte, 2.8recuperari şi 1.6 assist. Conducatorul de joc in varsta de 26 de ani , 1.90m a fost de acord cu contract pe 2 ani, al doilea an fiind optiunea echipei. 

Anton Ponkrashiv  va reveni la CSKA Moscova incepand cu 2009-2010 dupa 2 sezoane in care a fost imprumutat la Khimky Moscova.  Maciej Lampe a semnat cu campioana Israelului, Maccabi Tel Aviv si astfel tanarul pivot va evolua in Euroleague in sezonul viitor alaturi de noua sa echipa . Se pare ca si argentianul Carlos Delfino este tot mai tentat sa revina in NBA, parasind astfel Europa si pe Khimky.  Garbajosa isi doreste sa-si gaseasca echipa in Spania, iar Rannikko este asteptat sa se alature fostei sale echipe Olimpia Ljubliana. Datorita crizei economice,  cluburile din Rusia nu-si mai permit sa plateasca sumele fabuloase din anii trecuti si astfel marile staruri aleg sa joace pentru alte echipe mai puternice financiar.  

Azovmash se pregateste pentru noul sezon


Gruparea ucraineană Azovmash va începe în curând pregătirea pentru următorul sezon, sezon in care se incearca sa se mentina cea mai mare parte din jucători la echipa. A fost anunţat că lituanianul Rimas Girskis va rămâne antrenor pentru cel putin inca un sezon.

Azovmash a fost de asemenea mulţumita de Dijon Thompson (201-G/F, 26 ani), Hasan Rizvic (212-C, 25 ani), RT Guinn (208-C, 28 ani), Rolandas Jarutis (183-G, 33 ani), Marius Prekevicius (195-F, 25 ani) şi altii. In sezonul acesta BC Azovmash Mariupol a devenit campioana a Superligii Ucrainiene, invingand zdrobitor pe BC Donetsk cu un 3-0 sec (113-68, 81-64, 90-78). Dijon Thompson a marcat pentru campioni 19 de puncte şi 13 recuperari, în timp ce Serhiy Lishchuk (210-C/F, 27 ani) a marcat 17 pct. De asemenea Marius Prekevicius şi Rolandas Jarutis au avut fiecare cate 11pct,  Hasan Rizvic marcand 10 pct.  Haywood Owens a marcat pentru Donetsk 37 de puncte şi 13 recuperari, dar nu a fost de ajuns in lupta pentru titlu. Serhiy Lishchuk va părăsi echipa, dar totusi anuntul se va face mai târziu. Contractul său s- a terminat in acest sezon, iar el a anuntat ca doreste sa plece la altă echipă.

Azovmash va incepe pregatirea noului sezon la Klaipeda, Lituania. Dupa aceea isi va muta tabara de pregatire la Bormeo, Italia cu intentia de a juca cateva meciuri amicale. Acasa sezonul va fi deschis ca de obicei cu  Cupa Azovmash la Mariupol.

Fondat în 1990, Azovmash a trecut din a treia in prima divizie in 1999, câştigand in 2002 superliga ucraineana. Azovmash adaugă un alt titlu de campioni în 2004 şi după sosirea conducatorului de joc american Khalid El-Amin, castiga din nou titlul în 2006 şi 2007. În anul 2007, cu jucători ca Kenan Bajramovic, Panagiotis Liadelis, Serhiy Lishchuk şi El-Amin, Azovmash joaca în FIBA EuroCup Final Four, invingand pe Virtus Bologna in semifinale(74-73) si pierzand titlul in fata spaniolilor de Askasvayu Girona (72-79). În 2008-2009, au ajuns pana in grupele Top16 din ULEB Cup, necalificandu-se mai departe in Final Eight. Pe plan intern in ultimul sezon au castigat cupa si campionatul. 

Sezonul urmator va constitui o mare provocare pentru alb albastri, acestia fiind invitati de Euroleague sa joace intr-un tur preliminar si , daca vor trece cu bine, vor putea juca in cea mai puternica competitie de pe batranul continent. 

luni, iunie 22

Despre Blog


Draga vizitatorule iti urez BUN VENIT pe acest blog. Daca esti aici inseamna ca esti fan al baschetului de calitate din Europa si oriunde se mai joaca asa ceva.

Acest mijloc de informare nu vrea sa fie un copy- paste al informatiilor de pe alte site-uri romanesti din domeniu(simpla coincidenta daca apare aceiasi stire si pe alte site-uri romanesti), ci vrea sa vina cu stiri noi, analize si statistici.
Am dat un search sa vad cate site-uri/ bloguri in domeniul baschetului european, in limba romana, sunt pe internet. Concluzia ? Doua, cele mai cunoscute, numaibaschet.ro si halfcourt.info, pe care le citesc si le multumesc pentru informatii. Nu sunt nicidecum in concurenta cu acestia, deja am inceput sa-mi fac prieteni pe cativa dintre cei care lucreaza la cele 2 site-uri.
Site-ul este departe de a fi perfect, dar sper ca voi avea timp liber sa-l imbunatatesc si sa aduc informatii noi, nu cunosc foarte bine tainele blogurilor asa ca astept comentarii in legatura cu ce e rau sau ce e bine pe aici.
Stiu insa ca baschetul european nu starneste atata patima pentru romani ca vesnicele scandaluri sau discutii despre campionatul romanesc.
Dar va astept cu comentarii legate de baschetul de calitate, diverse greseli in informatii etc etc. Aici poti discuta pe teme de baschet si nu numai, astept orice fel de sugestie. Daca interesul va fi cat de cat ridicat imi propun sa organizez si chat pe teme de baschet si multe altele, dar in limita timpului disponibil. Cu speranta ca nu v-am plictisit, inchei prin a va multumi ca ati intrat pe acest blog si va astept cu idei, propuneri.

O ZI EXCELENTA SI NUMAI BINE VA DORESC.

Igor Rakocevic la Efes Pilsen !!



Efes Pilsen a semnat o intelegere cu Igor Rakocevic cu câteva zile în urmă, şi ieri a fost anuntata oficial. Igor Rakocevic va juca pentru campionii Turciei pentru următorele trei sezoane. Sarbul este unul dintre cei mai buni, dacă nu chiar cel mai bun, marcatori din Europa câştigand trofeul Alphonso Ford al Euroleague în 2007 şi 2009 pentru cele mai multe puncte inscrise in Euroleague. La 31 ani si 1.91m, Rakocevic a avut o carieră bogată atât în NBA şi în Europa, unde a jucat pentru Steaua Rosie Belgrad (1995–2000, 2003-2004), Budućnost Podgorica (2000–2002), Minnesota Timberwolves (2002–2003), Pamesa Valencia (2004–2005), Real Madrid (2005–2006), TAU Cerámica (2006–2009).În 2008-09, "The White Michael Jordan" a avut un extraordinar marcator cu procentaje de 50,7% la 2 pct, 39,8% la 3pct, 89.5% la libere fiind cel mai bun marcator al Euroligii in 2009 cu 18 puncte per meci. In cariera lui, Rakocevic a umplut cosurile inscriind în medie 13 puncte în fiecare competiţie. Deşi detaliile financiare ale acestui contract nu s-au evidenţiat, se estimează că el va primi un total de 5,5 milioane de euro pentru o perioadă de 3 ani.

duminică, iunie 21

Noutati din Pionir Arena !!! ( 2 )


Campionii Serbiei si Ligii Adriatice, BC Partizan Belgrad Igokea au semnat cu Petar Bozic (197-G, 31ani) o intelegere pe inca 1 an. Aceasta înseamnă că Bozic va ramane căpitanul alb-negrilor si in sezonul viitor. In sezonul 2008-2009 al Euroliga, Bozic a jucat 19meciuri,avand medii de 10 min, 2.5pct, procentaje de 100% la 2pct(!!), 32.5% la 3pct, 80% la libere, 0.8 recuperari, 0.6 assist. Petar Bozic este cunoscut ca fiind un foarte bună apărator şi un jucător care mentine "chimia" echipei. Acest sezon a avut foarte putine jocuri bune, in mare parte datorită unui accident vascular cerebral. Înainte de Partizan,echipa careia i s-a alaturat in vara 2004, Bozic a jucat pentru Beobanka Belgrad(1997-2000), Radnicki Belgrad(2000), Hemofarm Vrsac(2001-2004). Cu Partizan a castigat 5 titluri de campion al Serbiei, 3 titluri ale ligii Adriatice si 2 cupe ale Serbiei.


În acelaşi timp Partizan s-a despartit de Cedomir Vitkovac (201-F, 27 ani), care a fost nemulţumit ca a jucat foarte putin in ultimul sezon. Cu cateva zile înainte, ambele părţi au convenit ca cel mai bun lucru este sa rupa intelegerea intre cele doua parti şi de a găsi o altă echipă pentru mai multe şanse de a juca. Vitkovac este la Partizan din 2007, venind de la Voivodina Srbijagas(2006-2007). A mai jucat pentru Steaua Rosie Belgrad(2003-2006) şi Napredak Krusevac. Vitkovac a avut o medie 3,5 puncte pe meci în toate cele trei competiţii acest sezon (Euroleague, sârbă şi Superleague Liga Adriatica).

Sunt unele zvonuri că Vladimir Dasic (2.08-F, 21 ani) ar sosi in Pionir Arena, dar inca mai sunt multe semne de intrebare cu privire la acest transfer. De fapt, este greu de crezut că Partizan va fi în măsură să plătească o clauza imensa de reziliere pe care Buducnost o are in contractul valabil cu jucatorul. Dasic a avut un sezon excelent în Liga Adriatica cu medii de 29 min, 13 pct, procentaje de 58.6% la 2 pct, 21.2% la 3 pct, 60.9% la libere, 5 recuperari, 1 assist in 26 meciuri(din 26). Tanarul jucator munteneagrean a fost de asemenea invitat la NBA Draft 2009 si exista posibilitatea sa-si gaseasca echipa peste ocean si sa paraseasca batranul continent. O serie de alte cluburi din Euroleague sunt de asemenea interesate de Dasic, asa ca vom reveni cu stiri in urmatoarele saptamani in legatura cu aceasta valoroasa extrema.



Alb negrii continuă de asemenea traditia de a selectare a tinerilor jucători de perspectivă. In acest sens l-a adus pe Aleksandar Mitrovic (202-G, 19 ani), care a jucat ultimele două sezoane pentru Mega Hypo Leasing Belgrad. În ultimul său sezon pentru Mega Basket, Mitrovic a avut in Balcan League o medie de 10.0 puncte, 3.0 recuperari,1.1 assist, 1.1 interceptii, în timp ce in Liga Sarba a marcat in medie 10.9 puncte, 2.3 recuperari, 1.4 assist şi 0.9 interceptii. Aleksandar Mitrovic a început cariera la KK Zemun şi a semnat primul său contract de profesionist cu Mega Hypo Leasing Belgrad, în sezonul 2007-2008. Mitrovic a jucat de asemenea in nationala Serbia şi Muntenegru şi Serbia U16 si in nationala Serbiei U18 si U 20.
"Sunt foarte bucuros să am semnat pentru un astfel de club recunoscut la nivel mondial. Partizan are probabil cel mai bun sistem de creare a unei echipe, din toata Europa şi s-a dovedit in timp ca munca lor creeaza jucatori exceptionali . Eu voi face tot posibilul pentru a asigura locul meu în echipa şi pentru a-l face pe antrenor si echipa sa creada in valoarea mea. Scopul final este de a multumi publicul si de a-i face sa aibe incredere in mine" a declarat tanarul jucator sarb.

Deoarece informatiile cu privire la clubul plav sunt multe, vom mai reveni si alte articole - zvonuri, transferuri concrete.

sâmbătă, iunie 20

Pete Mickeal, aproape de semnatura pentru Barcelona !!




Dupa 5 ani, Regal F.C. Barcelona a castigat titlul de campion al ACB. Nici nu au gustat bine din laurii victoriei ca gruparea catalana deja se gandeste la sezonul viitor. Prima mutare preconizata a avea loc: au facut o ofertă pe două sezoane(1 +1) extremei lui TAU Ceramica, Pete Mickeal. Salariul lui ar fi în jur de un milion de euro pentru a se potrivi cu salariul celui care ocupa aceasta pozitie la Regal Barcelona, Luboš Barton. Americanul are deja incheiat un acord prin care TAU poate reînnoi automat contractul. Sosirea lui Mickeal la Barcelona ar consolida poziţia de forward, slăbita de accidentarea grava a lui Barton la tendoanele lui achile, cehul lipsind astfel 6 luni de pe parchetul lui Palacio Blaugrana.In Euroliga, Mikeal a jucat 19 meciuri, in medie 25min,10.7 puncte,procentaje 50% de la 2pct, 36% de la 3 pct, 89.6% de la libere, 5.6 recuperari, 1 assist, in timp ce statisticile sale din ACB sunt la fel de bune:29 meciuri, in medie 24min,12pct, procentaje de 58%la 2pct, 34% la 3 pct si 81% la libere, 5 recuperari, 1 assist.Americanul de 1.99m, 31 ani, din Illinois, a participat la NBA Draft 2000, fiind selectat. Astfel a participat la tabără de antrenament cu Mavericks, dar pentru care nu a jucat niciodata. Dupa ce texanii au renunţat la el, fiind jucator liber a semnat un contract cu New York Knicks. El s-a accidentat si Knick au renunţat un sezon mai târziu la el, jucand dupa aceea in liga profesionista din Filipine. Datorita formei bune aratate acolo, in 2002-03, el a atras atenţia semnand un "practice-squad contract" cu Houston Rockets, înainte de a aplica, o săptămână mai târziu, dar nu a jucat nici acolo. In Europa a ajuns pentru prima oara în 2004, in HEBA Greece la Peristeri BC şi mai târziu Makedonikos BC, cu o scurtă perioada în Rusia, la Dinamo Moscova. În 2005, el s-a mutat în Spania la Breogán. După un sezon in tara coridei, el a jucat în Coreea de Sud pentru sezonul 2006-07, dupa care s-a intors in Spania si a semnat cu TAU Ceramica.



Un alt jucător care se află in discutii cu Barcelona este Alex Mumbru de la Real Madrid, care este inca in expectativa, nestiind daca se afla sau nu in vederile noului antrenor al gruparii blanco, Messina, pentru noul sezon. Se pare ca are oferta si din NBA, dar obiectivul său principal ar fi acela de a prelungi contractul său cu alb-violetii. Mumbru, 30 ani, a evoluat in cariera la Joventut Badalona (1996-02, 04-06), Real Madrid (2002-04, 2006- prezent). De asemenea a castigat cu Spania medalia de campion mondial in Japonia 2006 si medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice Beijing 2008.

vineri, iunie 19

Tanjevic anunta echipa Turciei !!

Antrenorul nationale Turciei, Bogdan Tanjevic a anuntat un lot de 17 jucatori. Din acesti 17 se vor selecta 12 care vor ajunge în Polonia, în septembrie pentru Eurobasket 2009. Lista completă de jucători este urmatoarea:
Fatih Solak (Aliağa Petkim), Cevher Özer (Beşiktaş Cola Turka), Barış Hersec (Darüşşafaka Cooper Tires), Ender Arslan , Engin Atsür, Kerem Gönlüm, Kerem Tunçeri, Sinan Güler (Efes Pilsen), Oğuz Savaş,Ömer Aşık, Omer Onan, Semih Erden (Fenerbahçe Ülker), Cemal Nalga (Galatasaray Cafe Crown), Hidayet Türkoğlu (Orlando Magic), Evren Büker(Oyak Renalut), Ersan İlyasova(Regal FC Barcelona), Bekir Yarengüme(Türk Telekom)


Managerul echipei naţionale si legendarul star turc, Harun Erdenay a declarat că va începe formarea echipei de la 17 iulie si ca vor merge la Bormio în Italia pentru o tabără de antrenament 11-12 zile. Antrenorul echipei naţionale, Tanjevic a afirmat: "Am ales sa ne pregătim o perioadă mai lungă de timp, de data aceasta pentru o mai bună şi mai puternică pregătire. Avem aceeaşi echipă ca în ultimul an şi trebuie să ne mentinem muncind mult. Spre deosebire de alte dati, acum ii vom avea pe Omer Asik, Semih Erden şi Omern Onan cu noi, deoarece acestia nu mai sunt accidentati. Suntem puternici, creând un amestec de tineri cu jucători cu experienţă, 2010 fiind obiectivul nostru final" (Campionatul Mondial din Turcia).


Turcia va face parte din grupa D a Eurobasket2009, alaturi de Bulgaria, Lituania si Polonia, tara gazda. Singura medalie internationala din vitrina ienicerilor este aceea de argint la Eurobasket2001, cand au pierdut finala impotriva legendarei nationale a Iugloslaviei cu Tony Kukoc si Perasovic(scor 69-78)

joi, iunie 18

Croatia incepe pregatirile pentru Eurobasket 2009

Antrenorul nationalei Croatiei, Jasmin Repesa a anuntat o listă de 24 de jucatori care vor participa la Erobasket2009 din septembrie din Polonia.
Lista lui Repesa cuprinde urmatorii jucatori:
Zoran Planinic (199-G, 27 ani , Cibona Zagreb), Marko Popovic (185-G, 27 ani , Unics Kazan) , Roko-Leni Ukic (195-G, 25 ani, Toronto Raptors) , Davor Kus (192-G, 31 ani, Cibona Zagreb), Marko Tomas (201-G, 24 ani, Real Madrid), Jakov Vladovic (186-G, 26 ani, KK Zagreb), Rok Stipcevic (188-G, 23 ani, KK Zadar), Damir Rancic (197-G, 26 ani, KK Zadar)
Marin Rozic (201-F, 26 ani, Croatia Zagreb), Damjan Rudez (206-F, 23 ani, Union Olimpija Ljubljana) , Kresimir Loncar (210-F, 26 ani, Unics Kazan), Marko Banic (204-F, 25 ani, Bilbao Basket)
Nikola Prkacin (208-C, 34 ani, Cibona Zagreb), Sandro Nicevic (210-C, 33 ani, Beneton Treviso) , Nikola Vujcic (211-C, 31 ani, Olimpiakos Pireu) , Mario Kasun (213-C, 29 ani, Efes Pilsen) , Ante Tomic (215-C, 22 ani , KK Zagreb) ,Goran Suton (209-C, 24 ani), Drago Pasalic (208-C/F, 25 ani, KK Split) , Krunoslav Simon (197-G/F, 24 ani, KK Zagreb) , Mario Stojic (198-G/F, 29 ani, Vivemenorca) , Damir Markota (209-C/F, 24 ani, Bilbao Basket), Tomislav Zubcic (211-C/F, 19 ani, Cibona Zagreb), Mario Delas (207-C/F, 19 ani, KK Split)

Unul dintre starurile care vor lipsi de la aceasta sarbatoare europeana este Stanko Barac (217-C, 33 ani, TAU Ceramica), accidentat, care a ratat cea mai mare parte a sezonului in Spania. Repesa a hotărât să cheme mai multi jucatori la nationala, dar nu toti vor ramane pentru Eurobasket 2009. Cele mai notabile întoarceri de jucători la nationala sunt cele ale lui Nikola Vujcic, Damir Rancic şi Mario Kasun. De asemenea, Goran Suton, jucator la colegiul Michigan State a fost chemat recent si la naţionala Bosniei. Se va incepe pregatirea cu acesti jucatori, iar lista definitivă a celor care vor participa la Eurobasket 2009 va fi finalizata de Repesa dupa Jocurile Mediteraneene.La Eurobasket 2009 din septembrie in Polonia, Croaţia a fost stabilită în cadrul grupei A si va avea adversare foarte puternice: Grecia, Israel şi Macedonia. Totuşi Repesa este încrezător că echipa sa va putea să treacă mai departe din aceasta grupa. Croaţia este încrezatoare ca va reusi sa lupte pentru medalii, obiectivul lor principal fiind de a avea unul din locurile care califica automat la Campionatul Mondial din 2010. Acesta este motivul pentru Repesa speră sa aleaga foarte bine pentru a lua cea mai bună echipă în Polonia.

Singurele performante ale Croatiei, afiliata la FIBA in 1992, in competitiile internationale la nivel de nationala sunt o medalie de argint la Jocurile Olimpice Barcelona 1992, medalie de bronz la campionatul mondial din 1994 si medalii de bronz la eurobasket 1993 si 1995.

Candidatii din Europa pentru NBA Draft

  • Amadou Aboubakar Zaki (Nancy), Fernando Raposo (Pau Orthez), Ludovic Vaty(Pau Orthez) Rudy Jomby (Le Havre) - Franta
  • Vladimir Dasic Buducnost (Montenegro)
  • Nemanja Bjelica (Steaua Rosie Belgrad), Miroslav Raduljica (FMP Zeleznik), Milan Macvan, Boban Marjanovic (Hemofarm) - Serbia
  • Tim Ohlbrecht (Bamberg)- Germania
  • Carl Ona Embo (Biella) - Italia
  • Nikolaos Pappas (Real Madrid II) , Paulo Prestes (Unicaja Malaga) - Spania
  • Georgios Bogris (Ilysiakos), Evangelos Sakellariou (Pagrati), Alexandros Sigkounas (Olimpia Larissa)- Grecia
  • Adam Hanga (Albacomp) - Ungaria
  • Artem Zabelin (CSKA Moscow) - Rusia
  • Tanel Kurbas (Kalev/Cramo)- Estonia
  • Anton Ponomarev (Astana Tigers)- Kazakhstan

Lista urmatoare de jucători care au aplicat mai devreme intrarea în NBA Draft 2009: 

  • Rodrigue Beaubois (Cholet) -Franta
  • Omri Casspi Maccabi Elite (Israel)
  • Victor Claver (Pamesa Valencia), Christian Eyenga, Ricky Rubio (DKV Joventut), Vitor Faverani (Unicaja)
  • Sergey Gladyr(Mykolaiv) - Ucraina
  • Bariş Hersek (Efes Pilsen), Ibrahim Yildirim (Banvit)- Turcia
  • Martin Kolikoli- Tanzania
     
  • luni, iunie 15

    Noutati din Pionir Arena !!!


    Multe noutati razbat in ultima vreme din Serbia si mai ales de la Partizan Belgrad , incat va fi foarte greu sa le cuprindem pe toate intr-un singur articol. Viitorul acestei echipe de baschet pare cel putin interesant aceste zile.

    Dusko Vujosevic a comentat zvonurile cu privire la intentia lui de a pleca pentru un contract mai bine renumerat. "Mai multi bani a fost bagati in proiectul - si subliniez cuvântul "proiect" - Universiadei de la Belgrad decât într-un sport de top in Serbia cum este baschetul, iar aceasta este o rusine. Partizan este mult mai mult pentru mine decât doar un loc de muncă şi nu pot pleca doar dacă aş primi o ofertă satisfăcătoare financiar. De asemenea, ar trebui să fie o echipa care are scopul de a câştiga Euroleague, ceea ce înseamnă că eu cu siguranţă nu voi pleca la Benetton."

    Asa cum am mai anuntat pe acest blog, Milenko Tepic (2.02-PG/SG/SF) a semnat deja contractul cu Panathinaikos. Înţelegerea este pe 3 sezoane, precum şi valoarea totală a contractului vine la 2,5 milioane de euro pentru cele 3 sezoane. Exista o clauza de reziliere de 500.000 de euro, bani care au fost platiti de gruparea greaca si care au intrat in visteria clubului alb- negru. Se pare ca Tepic a mai avut si o altă ofertă venita de la CSKA Moscova, dar el a decis sa accepte oferta "verzilor", unde va fi colag din nou cu Nikola Pekovic (2.10-C). In Euroliga tanarul jucator sarb tepic a avut o medie de 9.8 puncte, 3.5 recuperari, 3.4 assist, 0.8 interceptii în 19 jocuri.

    Tânărul sloven, Klemen Lorbek (198-G, 21 ani) este în discutii cu echipa de Euroliga Partizan Belgrad. Cel mai tânăr dintre fraţii Lorbek (Erazem, Domen şi Klemen) a jucat în acest sezon Hopsi Polzela si a avut în medie 5.8puncte, 2.2 recuparari, 1.1 assist în 25 de jocuri. Inainte de a juca la Hopsi Polzela a jucat pentru Postojna şi pentru echipele de tineret ale lui olimpija Ljubljana, Helios Domzale şi Triglav Kranj. El a facut , de asemenea, parte din selectionatele U18, U20 si U16 ale Sloveniei.


    Potrivit sportske.net, unul din transferurile pe care Ettore Messina le-a cerut de la conducerea clubului Real Madrid a fost tanarul Novica Velickovic (2.05-SF/PF). În articol se spune că intenţia iniţială al italianului a fost de a aduce-l pe Velickovic la CSKA, dar situaţia s-a schimbat acum datorita demisiei italianului de la clubul rus si numirii la carma gruparii blanco. Velickovic mai are contract inca un an cu Partizan si o clauza de 500.000 euro, bani care ar trebui platiti clubului sarb daca spaniolii si-l doresc in curtea lor.




    Conform unor zvonuri din mtsmondo.net, Dejan Milojevic (2.02-PF, 32 ani) de la Galatasaray ar putea reveni la Partizan Belgrad. Site-ul sarb susţine că niciodată un sarb nu uita de unde a plecat si că se va întoarce pentru a o ajuta pe Partizan în Liga Adriatica şi Euroleague următorul sezon. Milojevic a jucat pentru Galatasaray Cafecrown Istanbul acest sezon şi de 2 sezoane înainte a jucat pentru Pamesa Valencia, dar el a fost ghinionist ca a pierdut o mulţime de jocuri din cauza accidentarilor. Cariera lui a început in 1998 la FMP Zeleznik Belgrad şi apoi, in 2000, s-a mutat la Buducnost Podgorica, in Muntenegru, unde a demonstrat de ceea ce este cu adevarat capabil. In sezonul 2003-2004 a revenit in Serbia, de data aceasta la Partizan Belgrad, impresionand publicul extraordinar din Pionir Arena. Acum, dupa plecarile lui Pekovic si Tepic la Panatinaikos si posibila plecare a lui Velickovic este foarte posibil ca venirea lui Milojevic va aduce mai multa forta in "spatiul de 3 sec" pentru Partizan. În Turcia a avut o medie de 7.8 puncte şi 5.5 recupoerari în 25 de jocuri.

    duminică, iunie 14

    Va reveni Sato la Regal F. C. Barcelona ???!!!







    Conform krepsinis.net, Barcelona se afla in negocieri cu Romain Sato (1.95-SG/SF, 28 ani) de la Montepaschi Siena pentru a-l readuce la gruparea "blaugrana". Conform acelui articol clubul catalan doreste sa gaseasca solutii din timp în cazul în care il va pierde Ersan Ilyasova, dorit in NBA de Milwaukee Bucks. Jucatorul din Republica Centroafricana a fost selectat de către San Antonio Spurs în 2004 in draftul NBA, dar nu a jucat niciodata pentru aceasta echipă, şi s-a renuntat ulterior, in februarie 2005 la serviciile lui.Odata cu renuntarea la Spurs, Sato a venit in Europa, unde a jucat in Legadue italiana la Aurora Sicc Cucine Jesi. De acolo, el a plecat la FC Barcelona pentru a juca în Liga ACB Playoffs 2006. In sezonul 06-07, Sato a revenit în Italia jucand pentru Montepaschi, fiind unul din stalpii echipei si castigand 3 titluri de campioni ai Italiei, inclusiv editia actuala a Lega A Italia. Sato are o medie de 10.1 puncte si 3.9 recuperari în 20 de jocuri în Euroleague pentru puternica echipa italiana Montepaschi Siena, fiind în acelaşi timp in echipa de start in 19 meciuri din 20. De asemenea, el are o medie de 25.5 minute,12.6 puncte, procentaje de 63.2% la 2pct, 48% la 3 pct, 77.4% la libere, 5 recuperari, 1.4 assist în 39 meciuri jucate in acest sezon al Lega A Italia pentru Siena.


    Iranianul Hamed Haddadi de la Memphis Grizzlies a fost ofertat si el de catre gruparea catalana. In prezent se afla în vacanţă la Teheran. El va reveni în SUA pe 20 iunie pentru 10 de meciuri din NBA Summer League, dupa care va veni la echipa naţională a Iranului pentru a juca in FIBA Asia Championship.
    "Am primit mai multe oferte de la alte echipe, printre care si Barcelona. Dar Memphis Grizzlies mi-a propus prelungirea contractului până în 2013, dar mă voi gândi si voi alege cea mai buna solutie" a declarat Haddadi.

    Prima mutare a lui Messina? Nesterovic de la Indiana Pacers la Real Madrid


    Aşa cum a declarat Jorge Valdano, managerul general al lui Real Madrid, in urma cu cateva zile, clubul va face un efort considerabil pentru a reînvia sectia de baschet. Incepand cu aceasta săptămână (sau la începutul lunii următoare) ar putea începe să apara transferuri senzationale la gruparea alb-violeta.
    Primul dintre acestea este venirea ca antrenor la Madrid a lui Ettore Messina. Un alt transfer senzational se pare ca va fi Rasha Nesterovic. Cel puţin unele surse din media italiana spun că pivotul lui Indiana Pacers( înainte a jucat la Toronto Raptors, Minnesota Timberwolves şi San Antonio Spurs), ar putea juca anul viitor la Real Madrid.
    Incepand cu luna iulie, Nesterovic va deveni jucator liber, şi slovenul nu exclude posibilitatea de a se întoarce în Europa după opt ani în NBA. Deci, la Real Madrid ar putea veni pivotul de 2.13. Cheia este la Messina, care s-ar fi întâlnit deja cu Nesterovic la Madrid , conform unor surse din jurul italianului. Se pare ca tot prestigiosul antrenor italian l-ar fi ajutat pe Nesterovic sa ajunga în Statele Unite pe vremea cand cei doi lucrau impreuna la Kinder Bologna.In baschetul european, slovenul a evoluat la PAOK (1993–95), Olimpija Ljubljana (1995–97), Kinder Bologna (1997–99). Daca se va concretiza, acest transfer ar fi o consolidare a lux pentru ACB, şi mai ales pentru gruparea blanco.

    sâmbătă, iunie 13

    Bourousis incotro ???



    In ultimele saptamani un zvon(sau poate nu e doar un zvon) vuieste in presa din toata lumea, astfel ca toata lumea se intreaba "va pleca sau nu Bourosis in NBA?".


    Negocierile au început cu privire la viitorul lui Ioannis Bourousis (2.10-C), care este unul dintre cei mai ofertati jucători în această vară. Sportnet.gr spune că initial nu exista un mare decalaj între Bourousis banii pe care ii cerea Bourousis si ce oferea Olimpiakos. De asemenea, spune ca San Antonio Spurs i-ar fi oferit un contract pe 4 Sezoane, iar Olympiakos doar un contract de 3 sezoane plus drept de prelungire pe inca unul. In acest moment, San Antonio Spurs a "plusat" si a oferit mai multi bani decat ofera Olympiakos.
    Un alt stire, venita de la gazzetta.gr menţionează ca in afara de San Antonio Spurs, mai sunt alte 2 echipe din NBA interesate de tanarul jucator grec si anume Memphis Grizzlies si Cleveland Cavaliers.Agentul lui Bourousis, Kostas Papadakis, se va întâlni cu fraţii Anggelopoulos, propietarii lui Olimpiakos, din nou în câteva zile şi este de aşteptat ca Olympiakos va veni cu o oferta mai buna. Se pare ca Bourousis ar prefera să rămână la Olympiakos, mai degrabă decât sa joace în NBA si cu siguranta vom mai avea stiri despre acesta.Bourousis are o medie de 12.5 puncte si 7.4 recuperari în 22 de jocuri în Euroleague.
    Un ziar de peste ocean, morningjournal.com ne anunta insa ca Cavs (Cleveland Cavaliers )ar putea oferi 2 milioane euro pe 2 ani de contract, dar probabil nu va oferi un contract mai mare decat oricare dintre contractele medii ale jucatorilor de la Cavs. Bourousis, 25 ani, este un jucator atletic şi este mortal in "spatiul de 3 sec". Este considerat a fi o versiune mai mica şi mai tanara a lui Žydrūnas Ilgauskas, jucator lituanian de 2.21m, component al lui Cavs. Olympiacos a fost oferit 2 milioane de euro (aproximativ 2.7 milioane dolari SUA) pentru a ramane în Grecia. Surse din jurul jucatorului spun despre acesta ca tanarul jucator grec nu va fi un mare star peste ocean.
    In fine mai exista inca un zvon halucinant pe internet. Se spune ca San Antonio Spurs ar fi oferit lui Bourousis 4 milioane dolari pe an pentru a juca anul viitor. Ramane de vazut ce se va intampla in continuare si care va fi viitorul talentatului Bourousis.
    Potrivit redplanet.gr, Ioannis Bourousis (2.10-C) este dorit si de Real Madrid . Conducatorii clubului spaniol au fost impresionati de performanţele lui Bourousis din acest sezon şi au facut o oferta mai buna fata de ce ofera Olimpiakos. Echipa greaca i-a oferit un contract pe 2 ani cu 1.2 milioane de euro pe sezon. Bourousis pe de altă parte, a cerut 2 milioane de euro. Deci, diferenţa este destul de seminficativa.

    vineri, iunie 12

    Lior Eliyahu semneaza cu TAU Ceramica !!



    Pivotul israelian Lior Eliyahu se va muta incepand cu sezonul viitor in Spania. Zvonurile din ultima luna despre un transfer al lui Eliyahu (2.07-PF)la TAU s-au concretizat, astfel ca talentatul israelian a semnat o intelegere pentru urmatoarele 4 sezoane cu gruparea basca. In sezonul 2008-2009, Eliyahu a ajutat pe Maccabi Tel Aviv sa redevina campioana Israelulului, avand o medie de 13.3 puncte, 2.9 assist şi 4.6 recuperari în 28 de jocuri, in timp ce in Euroleague a fost unul din jucatorii cheie cu o medie de 14 puncte, 6.6 recuperari şi 2.4 assist în 16 jocuri. Ultimele 2 saptamani ale grupelor Top 16, el a fost MVP Euroligii. In 2006 el a fost draftat de Orlando Magic de pe pozitia 44, dar acesta nu a făcut saltul la NBA încă.
    Eliyahu a jucat pentru Maccabi Tel Aviv in ultimele 3 sezoane, dar nu va parasi Euroliga, schimband doar echipa. Prin transferul talentatului israelian de 23 ani, TAU va avea o mai mare forta ofensiva in "spatiul de 3 sec".


    De asemenea gruparea pregatita de reputatul Dusko Ivanovic se gandeste si la viitor si l-a adus pe tanarul Devon van Oostrum (1,88-PG). Nascut in Groningen(Olanda)
    in 1993 si cu cetatenie britanica, acesta este o tanara speranta a baschetului european, sezonul acesta evoluand în Marea Britanie pentru prima echipa a lui Sheffield Sharks. El a fost numit cel mai bine jucator al ecipei U-16 a Marii Britanii şi a condus echipa naţională U-16 la Eurobasket U-16. El a fost cel mai bun pentru echipa sa cu 11.2pct, 3 assist, jucand in medie 33,7 minute. După câteva antrenamente cu o alta echipa spaniola(DKV Joventut) Devon van Oostrum a decis să accepte propunerea lui TAU Ceramica.

    Messina este gata sa semneze cu Real Madrid !!!!




    Italianul Ettore Messina, fost antrenor al lui CSKA Moskow si castigator de Euroleague cu Kinder Bologna si CSKA, este pe punctul de a incheia un contract pe 3 ani cu Real Madrid, după ce se pare ca a acceptat oferta,avand loc lungi negocieri pana la aceasta hotarare. De asemenea acest lucru a determinat clubul sa pregăteasca unele modificări în echipa. Reyes, Bullock, Llull şi Lopez vor ramane si anul viitor alaturi de gruparea alb-violeta, dar sunt multe intrebari fata de situatia celorlalte staruri din echipa. Se pare ca Marko Tomas şi Jeremiah Massey vor parasi echipa din Palacio Vistalegre. Massey, în special, ar putea fi vizat de către alte cluburi din Euroleague si deja exista un zvon ca va reveni la fostul club, Aris Salonic(HEBA Greece). Este de aşteptat ca un anunţ cu privire la semnatura lui Messina sa fie făcut în următorele cinci-şapte zile. Se pare ca Messina a fost unul dintre antrenorii favoriti pentru a prelua Sacramento Kings, dar managerii acestei echipe l-au considerat un "outside the box" candidat. Au fost de asemenea zvonuri că si cei de la Toronto Raptors il doreau ca antrenor asistent.

    In alta ordine de idei, Real Madrid are un nou director al sectiei de baschet al clubului in persoana lui Antonio Maceiras. Alberto Herreros a fost ratificat şi va continua în poziţia de director adjunct de Baschet. Mai mult decât atât, Antonio Martin, Director al sectiei de Baschet până astăzi, a fost de acord să renunţe la aceasta functie. Real Madrid si-a exprimat mulţumirea pentru Antonio Martin pentru munca lor la club în ultimii patru ani.
    Maceiras: "Vrem sa o aducem pe Real Madrid, în prima linie europeana". In baschetul de performanta, Antonio Maceiras a fost directorul general al lui F.C. Barcelona(1996-2005), director general la Askvayu Girona(2006-2008)(echipa care s-a desfintat anul trecut din motive financiare) si consultant in Europa pentru San Antonio Spurs din NBA(2008-2009).