Tripla incoronata Panatinaikos e gata pentru urmatorul sezon 2009-2010.
Tanarul Milenko Tepic (198-G, 22 ani) de la Partizan Belgrad va petrece 3 sezoane in curtea verzilor. Managerii campion europene au decis să semneze un contract pe termen lung cu un jucator supertalentat după 3 sezoane ale sarbului în Euroleague, Adriatic League, Campionatul Serbiei (plus participare in nationala Serbiei pentru calificările la Campionatul European din Polonia). Tepic si-a început cariera la Voivodina Srbija Gas Novi Sad şi a jucat pentru acestia în perioada 2002-2006, iar în sezonul 2006-2007 s-a mutat la BC Partizan. În trei sezoane în BC Partizan, Tepic a fost de trei ori campion Serbiei, de două ori campion al Adriatic League şi a câştigat de două ori Cupa Radivoj Korac. În Euroleague Tepic a ajutat fosta sa echipa la calificarea în Top 16, în primul său sezon şi de două ori în Top 8 in sezoanele 2007-2008 şi 2008-2009. În ultimul său sezon la BC Partizan în Euroleague in medie a marcat 9.8 puncte, 3.5 recuperari, 3.4 assist, 0.8 interceptii, in Liga Adriatica 10.1 puncte, 3.4 recuperari,2.5 assist, 1.2 interceptii iar în Superliga Sârbă 8.5 puncte, 3.3 recuperari, 2.7 assist şi 0.7 interceptii. În meciurile de calificare pentru Campionatul European din Polonia Tepic a marcat in medie 6.6 puncte, 4.0 recuperari, 2.8 assist, 1.3 interceptii. Sarbul de doar 22 ani va juca din nou cu fostul sau coleg de la Partizan, pivotul muntenegrean Nikola Pekovic(210-C, 23 ani).
Nick Calathes (198-G, 20 ani) de la University Of Florida va trece oceanul pentru a juca în Grecia. Americanul poreclit "Mr. Baschet " a ajuns la un acord pe 3 ani pentru a juca pentru puternicul club Panathinaikos. Surse din jurul clubului au declarat ca Calathes va primi în jur de 1.1 milioane dolari pe an plus casă, maşină . Cu dublă cetăţenie americano-greaca, se doreste sa se faca din Calathes un jucator popular la Atena. Vara trecuta, el a jucat pentru nationala U-20 a Greciei in FIBA Europa Championship U-20. Aceasta trecerea il va aduce pe Nick mai aproape de fratele sau mai mare, Pat, jucator format in colegiul St Joseph, acum jucator al lui Maroussi Costa Coffee, o altă echipă greacă de Euroleague. Calathes, cu medie de 17.2 puncte, 5.3 rebounds in Southeastern Conference, a fost draftat la inceputul sezonului în NBA , dar nu a fost semnat nici un contract si a optat să se întoarcă la şcoală.
Šarūnas Jasikevičius (192-G, 33 ani) a semnat contractul pe 2 ani cu verzii, prelungindu-si astfel sederea in Atena. Starul lituanian , după o "noapte furtunoasă" de discutii a decis ca Panathinaikos va fi (probabil) ultima staţie în cariera sa. Jucatorul in varsta de 33 de ani, a ajuns la un acord din punct de vedere financiar şi va rămâne în Grecia pentru un alti doi ani.
Se pare că Panathinaikos a stabilit deja ca Diamantidis, Spanoulis, Tsartsaris, Batiste, Pekovic, Milenko Tepic, Šarūnas Jasikevičius, Nick Calathes vor fi jucatorii care vor purta tricoul verde al lui Panathinaikos pentru următorul sezon. Kecman şi Sakota nu vor mai fi (probabil) la verzi in sezonul viitor, în timp ce Drew Nicholas va reînnoi contractul său foarte curând.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu