Viata se "joaca" pe un "teren" urias, baschetul pe unul in care daca "ascunzi" 50 elefanti, cu greu ar putea ca elefantii sa nu depaseasca linia de margine. Dincolo de faptul ca nu cred sau nu stiu daca parchetul unei sali de baschet suporta greutatea a 50 elefanti.
Dar sa revin la "problema" initiala, asemanarea dintre viata si baschet, si sa lasam elefantii, ne ocupam de ei data viitoare poate.
Primul lucru care imi vine in minte: si in baschet si in viata exista mai multe nivele de varsta in care "evoluezi"- junior ( in viata copil ), senior ( om mai matur ), veteran ( om si mai matur ), antrenor ( "sfatuitor" sau parinte ).
Si in baschet si in viata, putem fi spectatori si sa ne uitam la ce fac altii pe terenul de joc sau "in viata de zi cu zi". De asemenea putem "fura" si intr-un caz si intr-altul, in baschet o schema a unui jucator de exemplu, in viata putem "fura" modul in care a rezolvat altcineva o anume problema ( singura chestie este ca trebuie sa fim capabili de asa ceva ) .
In baschet, cand ai posibilitatea de a da un cos decisiv, in momentul acela trebuie sa o faci, orice amanare de o secunda sau miime de secunda fiind fatala. Asa este si in viata, daca ai o sansa de a realiza ceva maret, nu trebuie sa stai pe ganduri si sa actionezi "de pe o zi pe alta" ( in viata, timpul pare mai permisiv ), nu peste un an .
In baschet si in viata, daca ratezi aceasta oportunitate, poate expira timpul fizic - la baschet 40 minute, in viata e mai complicat, nu toti traim acelasi numar de ani. Si in viata si in baschet, te "oftici" la un moment dat: la baschet ca ai tinut mingea in mana si nu ai aruncat fie ce o fi, ori erai erou pentru cateva mii sau milioane de fani, ori asta e, ai incercat totusi dar ... Zeita Fortuna nu a fost cu tine de data asta. Nimeni nu-ti va "taia capul" pentru ca ai incercat, insa daca nu vei incerca, vor exista colegi sau fani care sa-ti reproseze "puteai totusi sa tragi si sa nu mai tii mingea in mana degeaba"; tot asa si in viata , ma gandesc la o decizie in viata care trebuie sa o iei "de pe o zi pe alta " , daca nu hotaresti repede fie ce o fi, vei avea regrete toata viata sau cel putin o perioada a vietii ca nu ai luat decizia X. Daca iese bine, iti vei spune ca ai fost genial, daca nu iese bine , asta e, macar ai incercat si nu vei avea regretul "ce prost am fost pentru ca nu am incercat si decizia X" ( sau poate iti vor aduce aminte "binevoitorii" )
In baschet adversarul te poate deposeda si sa reuseasca el sa faca ce nu ai facut tu ( adica sa inscrie ), in viata, o alta persoana poate sa castige ea oportunitatea ta, sa incerce si sa reuseasca.
Si in baschet si in viata exista, cu siguranta, persoane care vor "juca murdar". Teoretic, in ambele cazuri arbitrul ( in baschet "domnul cu fluierul", in viata domnul fara fluier, dar cu rang "mai mare"- Dumnezeu ) va observa si il va sanctiona, fiecare in felul lui specific, pe cel mai putin "curat". Spun teoretic, pentru ca poate arbitrul ( cu sau fara ghilimele ) nu e atent la " mizeria " acelui om, desi nu cred ca ... exista astfel de arbitri. Intr-un fel sau altul, acel om e sanctionat si in baschet dar si in viata.
Si in baschet si in viata, atunci cand e momentul sa te aperi trebuie sa o faci hotarat, atunci cand trebuie sa ataci sa fii tot asa la fel de hotarat. Nu vorbesc de atac la persoana, deoarece in paragraful anterior am vorbit de acest lucru, vorbesc de atac in general, in baschet "ataci" cosul de baschet, in viata ataci diverse "obiective" . Si in baschet si in viata, daca atacul si apararea le faci amestecate ( in sensul ca atunci cand trebuie sa ataci tu te aperi si invers ), va iesi un haos total si la un moment dat nu vei mai intelege nimic.
Si in baschet si in viata, ai nevoie de "coechipieri", in baschet un minim patrui, in viata nu poti trai singur ca un pustnic, trebuie sa ai o "echipa" de prieteni. In baschet vorbim de colegi, care uneori pot fi prieteni unii cu altii. In viata, vorbim de prieteni, care uneori pot fi colegi. Si intr-un caz si intr-altul, membrii acelui grup trebuie sa se sustina unii pe altii. Atunci cand unul are o zi mai proasta, celalalt trebuie sa il "imbarbateze", acest lucru se intampla si in baschet si in viata ( sau asa ar trebui sa se intample ). In viata mai putem vorbi ca si coechipier si despre partenerul de viata ( sot/sotia, iubita ), care dupa parerea mea e echivalentul capitanului de la o echipa de baschet. In baschet, un capitan de echipa e ca si antrenor al tau din teren, el iti arata in timp scurt ce anume ai gresit sau te va felicita in cazul unui lucru bun ( sau il vei sfatui tu ), in viata ar trebui sa fie la fel.
Amanta/ul pentru un om e ca a doua echipa pentru un jucator de baschet ( in baschet este posibil si legal, dupa ce s-a terminat campionatul romanesc, joci intr-o alta liga din Asia ). Daca te prinde ca ai semnat cu 2 echipe in acelasi timp, te suspenda ( dar antrenamentele ti le faci in continuare ), in viata daca te-a prins cu amanta, te poate exclude la tribunal din prima "echipa". Si intr-un caz si intr-altul, suferi financiar.
Antrenorilor din baschet i-as asocia parintilor nostri sau persoanele din viata noastra care ne sfatuieste de bine, si antrenorii si parintii trebuie sa aibe suficienta rabdare cu tine si sa iti explice detaliile "jocului" ( si in cazul vietii cred ca tot joc e, chiar daca se joaca pe teren mai mare, posibil cu adversari mai multi si cu o durata mai mare ) , trebuie sa te invete cand sa "faultezi", cum sa "faultezi" ( cat mai "delicat" pentru ca arbitrul sa nu isi dea seama ) sau daca trebuie neaparat sa "faultezi". Si antrenorii si parintii trebuie sa aibe suficienta intelegere fata de greselile tale si sa iti arate calm si cu o voce hotarata unde anume ai gresit si ce anume trebuie sa faci in continuare. Revin la ultima fraza. Si antrenorii si persoanele din viata ta nu trebuie sa tipe la tine si sa isi pastreze calmul, tipand la tine nu vei face decat, ca sportiv sa intri pe teren si sa joci "cum te duce capul " ( fara vreo strategie speciala momentului ), iar in viata vei actiona haotic fara vreo logica.
Am vazut vreo 2 ani o intamplare in baschet care m-a pus pe ganduri atunci si poate si in ziua de azi. La un meci de Euroleague de acum vreo doi ani, Fenerbahce - Barcelona ( victorie lejera a spaniolilor ), mai erau cateva zeci de secunde si extraordinarul Bogdan Tanjevic, antrenor la Fener, a cerut Time- Out si ce credeti ca le-a spus elevilor sai ? Absolut nimic, au stat ca mutii si s-au uitat unii la altii, antrenorul fiind satul sa mai spuna ceva, iar elevii sai sa nu puna in practica nici un sfat. Tot asa si in viata, daca o persoana "de bine" iti tot arata "drumul bun" si vede ca vorbeste degeaba pentru ca tu oricum nu tii seama de ce spune ea, acea persoana se va satura si nu "va mai cere time-out" ( sau il va cere doar "de forma", in sensul ca nu va intrerupe prietenia de tot ) si te va lasa in pace sa "joci cum te duce mintea". Fascinanta intamplare, fascinant este acest Tanjevic.
La un moment dat, si in baschet si in viata, vei lasa nivelul de jucator si vei putea deveni antrenor ( in baschet antrenorul unei echipe, in viata de cele mai multe ori "antrenorul" propriului copil ), si doar atunci iti vei da seama cat de greu e ca "antrenor" si ce responsabilitati uriase sunt in joc.
Si in baschet si in viata, se poate intampla sa fi fost un exceptional jucator, iar ca antrenor sa fii modest. Ca sa nu fie nu numai asemanari, iata si o deosebire, in viata daca esti un genial ca "jucator", vei ramane un genial si ca "antrenor"....sau poate nu...problema e complicata si depinde de multe aspecte.
Oare exista vreo asemanare intre baschet si viata ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu